Articole de calitate ,Wkipedia

Articole de calitate

• Bătălia de la Stalingrad
• Bătălia de la Varşovia, 1920
• Carl Gustaf Emil Mannerheim
• Conflictul din Transnistria
• Frontul de Răsărit (Al Doilea Război Mondial)
• Imperiul Bizantin
• Iosif Vissarionovici Stalin
• Istoria Timişoarei
• Iulius Cezar
• Masacrul de la Katyn
• Nicolae Ceauşescu
• Primul război mondial
• Războiul Civil Rus
• Războiul polono-sovietic
• Republica Romană
• Revoluţia română din 1989
• Vlad Ţepeş
• Vladimir Ilici Lenin
  

http://ro.wikipedia.org/wiki/Portal:Istorie

Articolul săptămânii

Invaziile turco-tătare tot mai dese în Braşovul secolelor XIII – XV au făcut ca majoritatea populaţiei care nu era legată de pământul fertil din Bartolomeu să se strămute pe locul dintre Tâmpa, Şchei şi dealul Warthe. La început, locul noii aşezări a fost fortificat doar cu şanturi, valuri de pământ şi palisade. Treptat însă, a început construcţia zidurilor şi bastioanelor, care au dus faima Braşovului până departe ca fiind „cetatea celor şapte bastioane”. În total, zidurile aveau 3000 m lungime, fiind de 12 m înălţime şi groase de 1,70 până la 2,20 m. Pe lângă bastioanele dispuse la fiecare 110 m, acestea mai erau apărate şi de 28 de turnuri de pulbere, de formă pătrată.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fortifica%C5%A3iile_Bra%C5%9Fovului

Un Deputat Roman si Declaratia Domniei Sale…

”Voi, păpuşari păpuşăriţi, ce-aţi făcut cu ţara! Ce le-aţi făcut românilor, de i-aţi dezumanizat în halul ăsta? Cum aţi reuşit să-i aduceţi în stare de atîta laşitate, încît după cei 18 ani de dresaj şi abrutizare i-aţi depersonalizat şi le-aţi anulat orice sentiment de mîndrie şi de demnitate umană? Cum i-aţi adus pe oamenii satelor, care nu au mai scris de la armată, să ceară pixuri, cum i-aţi determinat să se calce în picioare după sacoşe goale, să se arunce în praful drumului după chibrituri sau după deodorante auto inscripţionate cu iniţialele autorilor dezastrului naţional? Cum de reuşiţi, domnilor baroni locali, să-i mai minţiţi, să-i manipulaţi şi să-i smintiţi în felul ăsta? Cum nu vă crapă pingeaua obrazului să vă pozaţi pe panouri uriaşe lîngă vile şi cartiere rezidenţiale promiţînd dezmoşteniţilor sorţii locuinţe pentru tineret şi pentru cei cu venituri mici? Se vor putea apropia vreodată tinerii căsătoriţi din familiile sărace de apartamentele acelea de sute de mii de euro? Cum de puteţi voi, holbaţi batracieni aculturali şi haidamaci buimaci, care aţi acumulat averi imense, zeci de hectare de bălţi, podgorii, livezi, sute de hectare de păduri şi de terenuri fertile, restaurante şi vile, să mai cereţi votul acelora pe care i-aţi spoliat, i-aţi sclavizat şi abrutizat în felul acesta? Cum puteţi voi să mai sporovăiţi electoral despre democraţie, despre omenie, despre libertate şi prosperitate, tocmai voi care vă pretaţi la abuzurile şi la desfrîurile toate? De unde, Doamne, atîta viclenie, atîta hoţie, atîta prefăcătorie? Unde vă veţi opri, voi, canalii abjecte, din crimele voastre perfecte? Cum şi cînd vor reveni românii la demnitatea, la curăţenia şi la cuminţenia lor de altădată? Cum de mai pot fi ei azi tîrîţi la urne să pună ştampile pe tentaculele caracatiţei mafiei care ne-au ruinat ţara şi viaţa? Cum pot ei, românii, să se dea mereu tot pe mîna murdară de furturi, de crime financiare, cum pot ei, după atîţia ani, să se lase din nou în voia valurilor distrugătoare? Ce blestem ispăşim? Cum de mai supravieţuim ? Cînd se va termina acest coşmar? Cînd vom redeveni noi harnici, cinstiţi şi demni, cînd vom fi români iar? Cînd vom vedea cu ochii noştri, cînd vom gîndi cu capul nostru care ne este rostul?…”
Autor : Prof. MIRCEA COSTACHE, Deputat PRM Buzău (Declaraţie politică prezentată în şedinţa Camerei Deputaţilor, marţi, 13 mai 2008)

…………………………………………………………………

Chiar imi place acest Deputat,insa nu cred ca va fi prea mult timp ”prin zona”,pentru ca pare prea cinstit…Ehe,’om vedea!Dumnezeu sa il ajute!

Romanian Principalities until 1878

Romanian Principalities

From Wikipedia, the free encyclopedia

Jump to: navigation, search

It has been suggested that this article or section be merged into Danubian Principalities. (Discuss)

Principatele Unite ale Valahiei şi Moldovei United Principalities of Wallachia and Moldavia ← ← 1859 – 1881 → Flag (after 1866) Coat of arms (after 1866) Motto Romanian: Toti in unu Latin: Nihil Sine Deo (after 1866) Anthem Romanian: Hora Unirii (unofficial) Romanian: Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor (since 1862) The United Principalities until 1878 Capital Bucharest and Iaşi Bucharest (after 1862) Language(s) Romanian Religion Eastern Orthodox Government Monarchy Domnitor - 5 January/24 January 1859 – 11 February 1866 Alexandru Ioan Cuza - 10 May 1866 – 15 March 1881 Carol I Prime minister Barbu Catargiu Nicolae Kretzulescu Mihail Kogălniceanu Ion C. Brătianu Historical era 19th century - Treaty of Paris (1856) 1856 - Personal union under Alexandru Ioan Cuza 24 January 1859 - First common Government under Prime-Minister Barbu Catargiu 22 January 1862 - Statute expanding the Paris Convention 10 May 1864 - overthrow of Cuza 11 February 1866 - Charles I of Hochenzollern elected Prince 10 May 1866 - Kingdom proclaimed 15 March 1881 - War of Independence 1877-1878 Currency leu (since 1867)

Romanian Principalities is a historical term designating the pre-modern principalities of Wallachia and Moldavia, which alongside Transylvania form the basis of the present Romania. The term can be dated back to the beginnings of the modern Romanian historiography in the mid 19th century,¹ being subsequently used by Romanian historians alternatively with the term “Romanian Lands”. In English, the term Romanian Principalities can be documented from the second half of the 19th century. More rarely, the term encompasses Transylvania as well. For the epoch between the late 18th century and 1860s, an alternative name for

“Romanian Principalities” is Danubian Principalities.

the term encompasses Transylvania as well. For the epoch between the late 18th century and 1860s, an alternative name for “Romanian Principalities” is Danubian Principalities.

The term “Romanian Land” can be documentary traced to the early 16th century, as the Neacşu’s Letter and chancellery documents indicate that the autochthon name of Walachia was Romanian Land (Rom.: Ţara Românească). Humanists traveling to or living in Transylvania, Moldavia and Walachia note as early as 16th century that the inhabitants call themselves Romanians.²

A common Romanian ethno-linguistic area embracing Wallachia, Moldavia, and Transylvania is mentioned by the chronicler Miron Costin in the 17th century. ^[1]

In the first half of the 18th century the erudite prince Dimitrie Cantemir systematically uses the term “Romanian Lands” for designating the three Principalities inhabited by Romanians.^[2]

The designation of the principalities of Walachia and Moldova under the term Romanian Principalities has more than an ethno-linguistic reason. Structural similarities in politics, state organization, social and cultural life, and most of all the fact of sharing Eastern Christianity led historians to coin and use this term.

[edit] Notes

¹ Among the first to use the term Romanian Principalities in scholarly works were Nicolae Bălcescu and Mihail Kogălniceanu, followed by historians such as Alexandru Dimitrie Xenopol, Vasile Pârvan, Gheorghe I. Brătianu, and Nicolae Iorga.

²

• Tranquillo Andronico writes in 1534 that Romanians (Valachi) “now call themselves Romans”.^[3]
• In 1532 Francesco della Valle travelling to Transylvania, Walachia and Moldavia notes that RomaniansRomani) and “they call themselves in their language Romanians (Romei)”. He even cites the sentence “Sti rominest ?” (“do you speak Romanian ?” for originally Rom.: “ştii româneşte ?”).^[4] preserved the name of the Romans (
• Pierre Lescalopier notes in 1574 that those inhabiting Walachia, Moldavia and the most part of Transylvania say to be descendants of Romans, calling their language “romanechte” (French transcription for Romanian româneşte – Romanian). ^[5]
• Ferrante Capeci writes around 1575 that the inhabitants of those Provinces call themselves “Romanians” ^[6]
• Giorgio Tomasi writes in the late 1500s that in Transylvania live few others than Wallachian, who don’t want to be called otherwise as “Romanischi”, praising themselves to have Roman origins. ^[7]
• Orichovius (Stanislaw Orzechowski) notes as early as 1554 that “in their own language, Romanians are called Romin, after the Romans, and Walachs in Polish, after the Italians”. ^[8]
• The Transylvanian Saxon Johann Lebel confirms in 1542 that common Romanians call themselves “Romuini”, ^[9]
• Anton Verancsics writes around 1570 that Romanians living in Transylvania, Moldavia and Walachia call themselves Romans (Romanians). ^[10]
• Reporting in 1699 about the Romanians of Transylvania, Martinus Szent-Ivany cites Romanian expressions like “We too are Romanians” (“Sie noi sentem Rumeni”, for originally Rom.: “Şi noi suntem români”) and “We are of Romanian blood” (“Noi sentem di sange Rumena”, for originally Rom.: “Noi suntem de sânge român”). ^[11]

[edit] References

1. ^ “Aşa şi neamul acésta, de carele scriem, al ţărâlor acestora, numele vechiŭ şi mai direptŭ ieste rumân, adecă râmlean, de la Roma. Acest nume de la discălicatul lor de Traian, şi cât au trăit (….) tot acest nume au ţinut şi ţin pănă astăzi şi încă mai bine munténii decât moldovénii, că ei şi acum zic şi scriu ţara sa rumânească, ca şi românii cei din Ardeal. (…) Şi aşa ieste acestor ţări şi ţărâi noastre, Moldovei şi Ţărâi Munteneşti numele cel direptŭ de moşie, ieste rumân, cum să răspundŭ şi acum toţi acéia din Ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: Ţara Românească.” In De neamul moldovenilor, 6th chapter
2. ^ “Hronicon a toată Ţara Românească (care apoi s-u împărţit în Moldova, Ţara Munteniască şi Ardealul) …”, D. Cantemir, Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor, in Operele Principelui Dimitrie Cantemir, Academia Română, Bucureşti, 1901, p.180
3. ^ “nunc se Romanos vocant” A. Verres, Acta et Epistolae, I, p. 243
4. ^ “…si dimandano in lingua loro Romei…se alcuno dimanda se sano parlare in la lingua valacca, dicono a questo in questo modo: Sti Rominest ? Che vol dire: Sai tu Romano,…” Cl. Isopescu, Notizie intorno ai romeni nella letteratura geografica italiana del Cinquecento, in Bulletin de la Section Historique, XVI, 1929, p. 1- 90
5. ^ “Tout ce pays la Wallachie et Moldavie et la plus part de la Transivanie a esté peuplé des colonie romaines du temps de Traian l’empereur…Ceux du pays se disent vrais successeurs des Romains et nomment leur parler romanechte, c’est-à-dire romain … “ Voyage fait par moy, Pierre Lescalopier l’an 1574 de Venise a Constantinople, fol 48 in Paul Cernovodeanu, Studii si materiale de istorie medievala, IV, 1960, p. 444
6. ^ “Anzi essi si chiamano romanesci, e vogliono molti che erano mandati quì quei che erano dannati a cavar metalli…” in Maria Holban, Călători străini despre Ţările Române, vol. II,p.158 – 161
7. ^ Maria Holban, Călători străini despre Ţările Române, vol. II,p.158 – 161
8. ^ “qui eorum lingua Romini ab Romanis, nostra Walachi, ab Italis appellantur” St. Orichovius, Annales polonici ab excessu Sigismundi, in I. Dlugossus, Historiae polonicae libri XII, col 1555
9. ^ “Ex Vlachi Valachi, Romanenses Italiani,/Quorum reliquae Romanensi lingua utuntur…/Solo Romanos nomine, sine re, repraesentantes./Ideirco vulgariter Romuini sunt appelanti”, Ioannes Lebelius, De opido Thalmus, Carmen Istoricum, Cibinii, 1779, p. 11 – 12
10. ^ „…Valacchi, qui se Romanos nominant…„ “Gens quae ear terras (Transsylvaniam, Moldaviam et Transalpinam) nostra aetate incolit, Valacchi sunt, eaque a Romania ducit originem, tametsi nomine longe alieno…“ De situ Transsylvaniae, Moldaviae et Transaplinae, in Monumenta Hungariae Historica, Scriptores; II, Pesta, 1857, p. 120
11. ^ “Valachos…dicunt enim communi modo loquendi: Sie noi sentem Rumeni: etiam nos sumus Romani. Item: Noi sentem di sange Rumena: Nos sumus de sanguine Romano” in Martinus Szent-Ivany, Dissertatio Paralimpomenica rerum memorabilium Hungariae, Tyrnaviae, 1699, p. 39

http://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_Principalities

http://en.wikipedia.org/wiki/Special:Search/Map_of_Romania_1929

Romania/Sefii de Stat

Numele de România provine de la român, cuvânt derivat din latinescul romanus (roman). Faptul că românii se denumesc folosind un cuvânt derivat din romanus (română român/rumân) este menţionat începând cu secolul XVI de către mulţi autori, printre care umaniştii italieni care au călătorit în Transilvania, Moldova şi Valahia. Cel mai vechi document existent, scris în limba română este o scrisoare din 1521 (cunoscută sub numele de „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung”) care anunţă primarul Braşovului despre un atac iminent al turcilor. Acest document este, de asemenea, cel mai vechi în care apare denumirea de Ţara Rumânească.

În antichitatea târzie, Imperiul Roman era denumit în mod frecvent “Romania” în limba latină. Unii istorici afirmă că Imperiul Bizantin medieval ar trebui să fie numit “Romania”, propunere neacceptată însă. Numele “Romania” este utilizat de asemenea pentru a desemna ansamblul ţărilor europene latine, vorbitoare de limbi romanice.

O hartă ipotetică a Rumâniei (România) din 1855, de Cezar Bolliac

Până în secolul XIX a predonimat pentru spaţiul dintre Nistru şi Tisa denumirea de Rumânia în loc de „România”, precum şi endonimul de „rumâni” a locuitorilor săi. Din termenul „rumân” s-a format la finele secolului XVIII exonimul modern a poporului român şi a statului român în cazul principalelor limbi europene: Rumänen/Rumänien (germ.), Roumains/Roumanie (franceză), Rumanians/Rumania (denumirea învechită din limba engleză), Rumuni/Rumunija (în limba sârbă; totuşi, în cazul românilor timoceni s-a păstrat exominul de „vlahi” până în ziua de azi, chiar dacă ei se autodefinesc în limba maternă drept „rumâni”) etc. În trecut, toţi românii erau numiţi de către străini drept „vlahi”.

[modifică] Istorie

Pentru detalii, vezi articolul istoria Românieivezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Graniţele României de astăzi includ o mare parte din teritoriul statului antic Dacia.

Teritoriul actual al României a fost locuit începând cu mileniul 2 înainte de Hristos, de triburile indo-europene ale tracilor. Începând cu secolul 6 înainte de Hristos, în regiunea Dunării de Jos sunt semnalaţi geţii, iar în ţinuturile Banat şi Transilvania, dacii. În vremea lui Burebista (82-44 î.Hr.), statul geto-dac avea ca hotare: în nord – Carpaţii Păduroşi, în sud – munţii Haemus (Balcani), în vest – confluenţa râului Morava cu Dunărea mijlocie, în est – râul Bug.

După moartea lui Burebista, statul geto-dac se va destrăma în patru apoi în cinci formaţiuni politice. Nucleul statal se menţine în zona munţilor Şureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus şi Coryllus.

Unitatea statului dac este refăcută de regele Decebal (87-106 d.Hr.). Noul stat avea reşedinţa la Sarmizegetusa. Acesta avea dimensiuni mai mici decât statul lui Burebista, însă era mai bine organizat. Domnia sa reprezintă perioada de apogeu a civilizaţiei geto-dacilor, aflată în a doua etapă a epocii fierului (La Tene). Datorită agravării pericolului roman, care ajunsese la Dunărea de Jos, Decebal poartă două războaie cu romanii conduşi de împăratul Traian în anii: 101-102 respectiv 105-106. În urma acestor războaie, Dacia este cucerită şi transformată în provincie romană. Începe oficial procesul de romanizare al autohtonilor geto-daci.

Decebal – pe Columna lui Traian

Romanizarea reprezintă un proces istoric complex prin care civilizaţia romană pătrunde în toate compartimentele vieţii unei provincii încât duce la înlocuirea limbii populaţiei supuse cu limba latină. Factorii romanizării au fost administraţia, armata, veteranii, coloniştii, urbanizarea, religia, dreptul şi învăţământul în limba latină. Impactul asupra autohtonilor, al acestor factori, a fost asimilarea, în mod conştient, a civilizaţiei romane. În anul 271, împăratul Aurelianus retrage administraţia şi armata din Dacia. Cea mai mare parte a populaţiei romanizate rămâne la nord de Dunăre. Avem dovezi ale continuităţii populaţiei daco-romane la nord de Dunăre. Aşezări daco-romane nord-dunărene cunosc o locuire neîntreruptă. Vechi centre urbane sunt : Sucidava, Dierna, Sarmizegetusa, Napoca, Porolissum. Însă o parte a locuitorilor vechilor oraşe se retrag spre ţinuturile rurale din cauza migratorilor şi întemeiază noi aşezări. După retragerea aureliană este refăcută unitatea dacică din stânga Dunării de Jos. Desfiinţarea frontierei romane de pe linia Carpaţilor a permis circulaţia nestingherită pe ambele versante: dacii liberi – pătrund în interiorul arcului carpatic; daco-romanii trec la E. şi S. de Carpaţi. Refacerea unităţii dacice a amplificat procesul de romanizare. Practicarea neîntreruptă a unor activităţi specifice unei vieţi sedentare, incompatibile cu nomadismul: agricultura, meşteşugurile, exploatarea minereurilor şi comerţul. Menţinerea legăturilor cu Imperiul Roman, după 271. În timpul împăraţilor Diocleţian, Constantin cel Mare şi Iustinian s-a realizat o adevărată ,,stăpânire” romană la Nord de Dunăre. Răspândirea creştinismului în limba latină la N. Dunării demonstrează romanizarea ireversibilă a dacilor şi continuitatea daco-romanilor. Din limba latină – provin şi termenii de bază ai religiei creştine: biserică – Basilica; Dumnezeu – Domine Deus; Duminică – Dies / Dominica; înger – angelus. Aşadar romanitatea din sudul şi nordul Dunării se consolidează în sec. IV-VI. Autohtonii se integrează definitiv şi deplin romanităţii orientale.

Nicolae Iorga, pe baza izvoarelor istorice studiate o viaţă, concluzionează în Istoria românilor, publicată în parte postum, că poporul român s-a format “între Carpaţii beşkizi şi Pelopones şi de la Marea Adriatică la Marea Neagră.” Această constatare este făcută şi de P. P. Panaitescu, Silviu Dragomir şi alţii, cu formula etnografică românii sunt urmaşii traco-ilirilor romanizaţi. Părintele Dumitru Stăniloaie observă că romanizarea – subiectul unor dezbateri vaste – s-a realizat în primul rând prin Creştinarea traco-ilirilor, proces care determina şi romanizarea şi deschidea calea către o latinizare adevărată şi pentru cei din apropierea comunităţilor creştine. Aşadar, românii s-au format pe un teritoriu vast care se întindea la nordul şi la sudul Dunării, înglobând fostele provincii romane Dacia şi Moesia. Prima sinteză a fost aceea dintre daci şi romani şi stă la baza formării poporului român. După retragerea aureliană în fosta provincie Dacia rămâne o populaţie romanizată, latinofonă. A doua sinteză se produce la nordul şi la sudul Dunării, în decursul mai multor secole între populaţia daco-romană şi populaţiile slave venite în sec. VII. Consecinţele aşezării slavilor la sud de Dunăre sunt importante. Are loc separarea latinităţii din Pen. Balcanică de cea nord-dunăreană. La sud de Dunăre – majoritatea populaţiei romanice este asimilată de slavi. La nord de Dunăre, populaţia romanică mai numeroasă asimilează elementele slave. Rezultatul celor două sinteze a dus la formarea poporului român, proces încheiat în linii mari la sfârşitul secolului VIII. Tot de la sfârşitul secolului VIII putem vorbi de apariţia limbii române, fiind o limbă romanică sau neolatină. La formarea acesteia au concurat trei elemente: substratul – daco-moesic (c. 10 %); stratul – latin (c. 60 %); adstratul – slav (c. 20 %).

În acea perioadă numele Dacia a continuat să se folosească pentru două provincii romane sud-dunărene (din Serbia şi Bulgaria de astăzi), dar şi pentru teritoriul de la nord de Dunăre. În acelaşi timp, pentru regiunea dintre Marea Adriatică, Marea Neagră, Marea Marmara şi Marea Egee se încetăţenea termenul de “Romania”, de la care vine şi numele actual de România.

Ştefan cel Mare

Invazia slavă din secolul al VII-lea va avea şi efecte nefaste pentru români. Întâi, va permite grecilor să includă teritoriile de peste Dunăre în Imperiul Romanic Bizantin (prin termenul de romanic se atestă că Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol, e continuatorul Imperiului Roman distrus de către barbari). Slavii si bulgarii vor separa astfel pe românii de la sudul de Haemus (Munţii Balcani), de cei din nord. Separarea va cunoaşte o serie de întreruperi şi mişcări de “unificare”, ca cea a Asăneştilor* (sec. XII-XIII), care împreună cu bulgarii devin un vehicul de expansiune slavo-bulgară, ortodoxă, pe vector nord si nord-vest, distrus definitiv de marile invazii tătare, apariţia statului Ungrovlahia (sau Valahia), definitivarea organizării Transilvaniei şi ocupaţia otomana. Românii sudici şi vestici vor rămâne astfel separaţi de cei din formaţiunile statale româneşti, aprute în evul mediu, din cauza slavilor, bulgarilor şi turcilor. Alte ramuri ale poporului român – românii din Dalmaţia şi Istria,… cei din Crimeea, Zaporojia şi Caucaz – vor dispărea aproape total.

În Evul Mediu, populaţia de pe teritoriul actual al României trăia în două formaţiuni statale distincte: Ţara Românească şi Moldova – dar şi în Transilvania, Ungaria, Banat, Crişana, Maramureş. Unele teorii indică ideea că statul medieval “Ţara Românească” a fost fondat de o dinastie cumană, împinsă spre vest şi sud de mongoli (şi tătari). Predecesorul lui Basarab I, tatăl sau bunicul său, se pare că a fost Tich-homir, principe cuman, probabil, legendarul “Negru-Vodă”. Astfel că descendenţii lui Basarab, chiar şi Vlad Ţepeş, cel “pictat” extrem de “negru” (la a 7-a generaţie) ar putea fi consideraţi descendenţi ai cumanilor. Despre episcopia catolică cumană de Focşani din anii 1200 se ştie încă prea puţin^{[necesită citare]}. În secolul al XVIII-lea, primele două (Moldova 1711, Ţara Românească 1716) au fost vasale Imperiului Otoman, dar aveau autonomie internă, perioada cunoscută ca perioada domnitorilor fanarioţi. Transilvania aparţinea Ungariei, apoi Imperiului Otoman, apoi Imperiului Austro-Ungar, dar având de asemenea o autonomie largă.

Alexandru Ioan Cuza

Harta României Mici (Vechiul Regat)

Teritoriile populate de români înaintea unirilor din anul 1918

Harta României Mari

Statul modern român a fost creat prin unirea principatelor Moldova şi Muntenia (sau Ţării Rumâneşti), în anul 1859, odată cu alegerea concomitentă ca domnitor în ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. Unirea nu fusese garantată decât pe parcursul domniei lui Cuza, momentul fiind depăşit de introducerea unei case domnitoare străine, de Hohenzollern din ramura catolică: din 1881, regi. România a devenit independentă în urma participării la războiul ruso-turc din 1877 – 1878, odată cu Muntenegru şi Serbia.

Ţara îşi va mări teritoriul ca urmare a celui de-al doilea război balcanic, când în urma Păcii de la Bucureşti (1913) se obţine Cadrilaterul şi a Primului Război Mondial, când Transilvania, Bucovina şi Basarabia sunt obţinute, în cea mai mare parte, prin aplicarea politicii “autodeterminării naţiunilor” (principiile wilsoniene, cu iniţiative locale şi plebiscite), dar având ocazional aspectul unor campanii militare (1918-1919).

Basarabia, Bucovina de nord şi Ţinutul Herţa au fost încorporate Uniunii Sovietice în 1940, recuperate în anul 1941 şi apoi din nou încorporate în Uniunea Sovietică în anul 1944, iar astăzi se află în componenţa Republicii Moldova şi a Ucrainei. În anul 1940, Cadrilaterul a fost restituit Bulgariei.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, România va deveni o ţară comunistă sub influenţa Uniunii Sovietice – contracarată, după cca. 1965, de o variantă autohtonă de regim comunist, ocazional, în probleme de politică externă, în opoziţie cu URSS. Regimul a rămas îndepărtat de orice altă tentativă de reformă internă, întorcându-se la abordări dogmatice autoritare, cu manifestări represive, pe măsură ce era confruntat cu politicile de Perestroika. În decembrie 1989, la capătul unei serii de evenimente sângeroase, edificiul politic comunist s-a prăbuşit.

Numele ţării a fost Republica Populară Romînă (cu î din i, din 1953 până în 1964, scris prescurtat RPR, 1947-1965) şi Republica Socialistă România, (scris (mai rar) prescurtat RSR, 1965-1989). Numele actual, România, datează din 1862. Regimul comunist din România, duce la alterarea vieţii politice, economice, sociale şi morale, a învăţământului, ştiinţei, culturii. Regimul dictatorial este înlăturat în urma revoltei populare din decembrie 1989 . Consiliul Frontului Salvării Naţionale , care a preluat puterea în decembrie 1989, proclamă renunţarea la comunism, schimbarea numelui ţării (în România) ,pluripartitismul, trecerea la economia de piaţă, restabilirea drepturilor fundamentale ale omului. După încheierea Războiului rece în 1989, România şi-a îmbunătăţit relaţiile cu Europa, a aderat la NATO în 2004 şi a aderat la Uniunea Europeană. Alegerile parlamentare din 2004 au fost câştigate de Coaliţia PSD+PUR. Dar PUR părăseşte alianţa şi îşi schimbă numele în Partidul Conservator. Alegerile prezidenţiale sunt câştigate de candidatul Alianţei Dreptate şi Adevar: Traian Băsescu. Călin Popescu Tăriceanu formează un guvern de coaliţie format din: Alianţa Dreptate şi Adevăr+Uniunea Democrată a Maghiarilor din România+Partidul Conservator. Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană a fost semnat de reprezentanţii statelor membre şi cei ai ţărilor aderente în Luxemburg, la Abaţia Neumünster, pe 25 aprilie 2005 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după ratificarea sa de către cele 25 de state ale Uniunii Europene. România este republică parlamentară . Tot în 2007 preşedintele Traian Băsescu este suspendat, dar este reales de popor. Câteva săptămâni mai târziu Alianţa Dreptate şi Adevăr se destramă.

[modifică] Şefi de stat ai României

Pentru detalii, vezi articolul [[]]vezi articolele domnitori români şi lista şefilor de stat ai Românieivezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Vlad Ţepeş

Mihai Viteazu

	Nume	Titlu	Perioada
Principatele Unite Moldova şi Ţeara Românească (1859-1862) / Principatul României (1862-1878)	Alexandru Ioan Cuza	Principe al Principatelor Unite Moldova şi Ţeara Românească (1859-1862) / Principe al României (1862-1866)	24 ianuarie 1859 – 11 februarie 1866
	Locotenenţa Domnească(membri: Lascăr Catargiu, gen. Nicolae Golescu, col. Nicolae Haralambie)	Locotenent Domnesc (titulatura individuală a membrilor)	11 februarie 1866 – 10 mai 1866
	Carol I	Principe al României	10 mai 1866 – 10 mai 1881
Regatul României (1878-1947)	Carol I	Regele Românilor	10 mai 1881 – 27 septembrie 1914
	Ferdinand I	Regele Românilor	28 septembrie 1914 – 20 iulie 1927
	Mihai I	Regele Românilor (minor, cu un Consiliu de Regenţă format din Principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Gheorghe Buzdugan; la 9 octombrie 1929, Gheorghe Buzdugan a fost înlocuit de Constantin Sărăţeanu)	20 iulie 1927 – 8 iunie 1930
	Carol al II-lea	Regele Românilor	8 iunie 1930 – 6 septembrie 1940
	Mihai I	Regele Românilor	6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947
Republica Populară Română (1947-1952 şi 1964-1965) / Republica Populară Romînă (1952-1964)	Prezidiul Provizoriu al Republicei Populare Române[3] (membri: Constantin I. Parhon, Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ion Niculi)	Membru al Prezidiului Provizoriu al Republicei Populare Române (titulatura individuală a membrilor)	30 decembrie 1947 – 13 aprilie 1948
	dr. Constantin I. Parhon	Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române[4]	13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952
	Dr. Petru Groza	Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române (1952) / Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Romîne[5] (1952-1958)	2 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958
	Ion Gheorghe Maurer	Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Romîne	11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961
	Gheorghe Gheorghiu-Dej	Preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne[6] (1961-1964) / Preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române (1964-1965)	21 martie 1961 – 19 martie 1965
	Chivu Stoica	Preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române	24 martie 1965 – 21 august 1965
Republica Socialistă România (1965-1989)	Chivu Stoica	Preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România[7]	21 august 1965 – 9 decembrie 1967
	Nicolae Ceauşescu	Preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România	9 decembrie 1967 – 28 martie 1974
	Nicolae Ceauşescu	Preşedintele Republicii Socialiste România[8]	28 martie 1974 – 25 decembrie 1989
România (din 1989)	Ion Iliescu	Preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale[9]	27 decembrie 1989 – 9 februarie 1990
	Ion Iliescu	Preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională[10]	9 februarie 1990 – 20 mai 1990
	Ion Iliescu	Preşedintele României[11]	20 mai 1990 – 17 noiembrie 1996 (reales la 11 octombrie 1992)
	Emil Constantinescu	Preşedintele României	17 noiembrie 1996 – 20 decembrie 2000
	Ion Iliescu	Preşedintele României	20 decembrie 2000 – 20 decembrie 2004
	Traian Băsescu	Preşedintele României	21 decembrie 2004 – 20 aprilie 2007 (suspendat de Parlament cu 322 de voturi “pentru”)
	Nicolae Văcăroiu	Preşedinte interimar al României	20 aprilie 2007 – 23 mai 2007 (potrivit Constituţiei din 1991, fiind Preşedinte al Senatului României, poate să ocupe interimar funcţia de Preşedinte al României)
	Traian Băsescu	Preşedintele României	din 23 mai 2007 – (reconfirmat prin referendum cu 74%; prezenţă la vot 44%)

C-tin Brancusi

   

Scris de CHISIUC
VOTATI-L PE BRANCUSI… !         Site-ul celebrei galerii Saatchi din Marea Britanie realizeaza un top al primilor 500 de artisti ai secolului 20, bazat pe voturile internautilor. Romania este reprezentata de Constantin Brancusi si de pictorul Victor Brauner.         Nascut in 1876, la Hobita (Gorj), Constantin Brincusi este considerat drept unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului 20. Una dintre lucrarile sale, “Pasare in spatiu”, s-a vindut, in 2005,  la o licitatie a casei Christie’s din New York, pentru 27,5 milioane de dolari.         Alte lucrari celebre ale lui Brincusi sunt “Coloana infinitului”, “Sarutul” sau “Domnisoara Pogany”. Voteaza aici: <U>http://www.saatchi-gallery.co.uk/artvote/</U>

Sa nu uitam cine suntem :)

               Am tinut sa am aceasta categorie deoarece fetita mea s-a mutat din Romania tocmai cand a inceput sa invete Istorie la scoala.Si cred ca am inceput sa fiu deranjata de faptul ca ,despre istoria Angliei a inceput sa stie cate ceva (invatand la scoala),iar despre istoria Romaniei nu stie prea multe !Nu este vina copiilor ci a parintilor neglijenti …ei,cu alte cuvinte nu vreau sa fiu o neglijenta

             

              O sa incerc ca aceasta categorie sa apara si in limba engleza !